“Pentru mine acest curs a fost o experiență interesantă și utilă din toate punctele de vedere, atât pe plan profesional (acest curs deschizându-mi noi opotunități în viitor de a lucra în străinătate datorită recunoașterii certificatului în UE), cât și pe plan social (am avut ocazia să cunosc persoane calde, draguțe, cu intiativă și cu care probabil voi păstra legătura și în viitor). A fost o adevărată plăcere să asist atât la partea practică, cât și la cea teoretică unde Dna. Formator Iulia și-a dat interesul să ne ajute să învățăm cât mai multe, iar prin studiile de grup organizate, să fim mai conștienți de noi și să încercam să ne corectăm acolo unde greșim. Din punctul meu de vedere pentru mine acest curs aș putea spune că a fost o lecție de viată. De asemenea, organizarea a fost excelentă, iar faptul că ne-a asigurat și masa de prânz, consider că a fost un mare plus adus acestui curs. Din toate considerentele menționate mai sus doresc ca acest proiect să continue astfel încât și alte persoane care doresc o calificare să poată avea parte de această experiență deosebită.

Mulțumesc întregii echipe!”

Comments on: "FLORINA B – CURS INGRIJIRE BATRANI LA DOMICILIU" (5)

  1. Bravo Florina!

  2. monica said:

    Buna ziua ,am rugamintea sa imi spuneti va rog care sunt conditiile de participare la acest curs ?

    • In acest moment am terminat toate grupele de curs Ingrijire batrani la domiciliu. Exista posibilitatea sa revenim in proiectele viitoare

  3. Catalina said:

    Buna ziua
    Ma intereseaza un Curs de Infirmiere..pe cand ? multumesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: